Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore: 6 accidente și o mașină care a luat foc



„În cursul zilei de ieri, 10 septembrie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 15 misiuni în zona de competență.

 

  • Incendiu autoturism




Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de autoturism, în urma căruia acesta a ars în totalitate. Evenimentul a avut loc azi-noapte, în jurul orei 23:00, în localitatea Băile Herculane. La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, cu o autospecială de stingere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

  • Accidente rutiere

Pompierii militari au fost solicitați să intervină în cazul a șase accidente rutiere petrecute pe raza administrativ-teritorială a localităților Slatina-Timiș (2), Reșița, Păltiniș, Mehadia și Carașova. În urma producerii acestor evenimente rutiere, șase persoane au fost transportate la spital.

  • Misiuni de prim ajutor

În perioada de referinţă, s-au înregistrat 7 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.

 

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate”, transmite ISU Caraș-Severin.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Foto: Arhiva

Citeste si:  O fată și doi tineri, arestați după ce au furat 1.500 de metri de cablu de cupru din stația CFR Caransebeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *