Președintele liberalilor cărășeni, Ion Marcel Vela a votat astăzi la Caransebeș, votul pe care l-a acordat viitorului președinte al României fiind un vot pentru un candidat puternic în aceste vremuri grele, pentru că „România are nevoie de un adevărat om de stat priceput și cu experiență, care să ducă țara înainte”.
„Cred că în această zi de alegeri, noi împreună, compatrioții, care ne aflăm în țară sau în străinătate, decidem un viitor al României care depinde doar de acest vot.
Cu siguranță, viitorul președinte al României trebuie să fie pentru comunitate, pentru familie, pentru țară, un om care să știe ce are de făcut în momentele care urmează pentru viitorul României, momente care, nu de puține ori, vor fi destul de complicate.
Așadar, am votat un om devotat pentru țară!”, a mai declarat la ieșirea din secția de votare, președintele PNL Caraș-Severin, Ion Marcel Vela.
CMF 11240002