O nenorocire a zguduit ieri comuna Cornereva, unde o femeie de 83 de ani a fost găsită spânzurată într-o anexă a gospodăriei. Descoperirea șocantă a fost făcută chiar de fiul acesteia, care, după ce și-a căutat mama prin curte, a găsit-o fără viață, atârnată de o grindă a acoperișului.
Motivul care a împins-o pe femeie la acest gest tragic rămâne necunoscut.
„Cadavrul persoanei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului”, a declarat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.