VIDEO-6 TINERI REȚINUȚI PENTRU ÎNCĂIERARE



 



În cursul nopții, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au reținut pentru 24 de ore, 6 tineri cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, din Glimboca și Obreja, care ar fi participat la o încăierare în centrul comunei Glimboca.

Aseară, în jurul orei 22.30, 8 tineri, 3 din comuna Obreja și 5 din comuna Glimboca, s-ar fi întâlnit în Glimboca și, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat fizic reciproc, folosind obiecte contondente.

Ulterior autoturismul cu care s-ar fi deplasat cei din Obreja ar fi fost distrus de ceilalți.



3 dintre cei implicați au fost transportați la spital, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internați.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Polițiștii de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au intervenit imediat pentru restabilirea ordinii publice și, cu sprijinul colegilor de la Poliția Municipiului Caransebeș cei în cauză au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, persoanele implicate vor fi prezentate procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru dispunerea de măsuri legale.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare și distrugere.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Citeste si:  11 câini salvați de polițiștii cărășeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *