Libertate! Libertate!

Două mitinguri de protest politic în ultima săptămână, pe lângă celelalte ale sindicatelor, nemulțumite de ordonanța „trenuleț“. Până aici, nimic neobișnuit. La sfârșitul săptămânii trecute un miting în capitală și în mai multe orașe mari ale țării, unde susținătorii AUR solicitau plecarea lui Iohannis din fruntea țării. Acum două zile, un alt miting, tot politic, de data aceasta pentru susținerea candidatului Georgescu pentru funcția de președinte al României.

Elementul comun al celor două, m-a frapat; pe lângă obișnuitele scandări „sus“, „jos“, „vrem“, „afară“ și toate celelalte, la ambele proteste s-a scandat „libertate, libertate“. Ce vreți voi „copiii taichii“? Libertate? Libertate să ce? Pâi din câte îmi amintesc, libertatea asta pe care voi o clamați a fost câștigată cu sânge acum vreo 35 de ani, pe vremea când o parte din voi vă jucați cu puțulica în țărână.

Această libertate există de la Revoluția din Decembrie 89. Acum sunteți liberi să protestați, să strigați câte-n lună și-n stele, să huiduiți, să postați anonim pe rețelele de socializare, să faceți grevă (în cazul în care aveți o slujbă). Aveți libertatea să alegeți democratic pe X  sau pe Y, funcție de opțiunea voastră politică, sau de că vă spun influencerii voștri pe tiktok.

Aveți azi libertatea să circulați cu mașini străine pe sute de Km de autostrăzi și drumuri de mare viteză în România; aveți libertatea să circulați în toată un Uniunea Europeană doar cu buletinul, fără să fiți opriți la granițe; Aveți azi libertatea să vă duceți copiii în școli moderne, reabilitate și renovate, unde nu vor învăța în frig engleză, franceză sau germană și nu rusă cum au prins cei din generația pe care o huliți azi. Astăzi aveți dreptul să nu munciți dacă nu aveți chef și vă ține mama și tata, fără frica că veți fi arestați și trimiși la canalul Dunăre – Marea Neagră.

Citeste si:  Trafic oprit pe DN 67D, în Caraș-Severin

Ce drepturi și libertăți mai aveți? Păi unul de care fugiți ca dracul de tămâie. Dreptul de a citi, de a învăța, de a trece orice informație prin umbra aceea de neuron de care dispuneți înainte de a slobozi cuvintele pe gură. Mai aveți dreptul să gândiți, să analizați informațiile, să le treceți prin ciurul inteligenței proprii și nu prin cea artificială.

Aveți libertatea să nu fiți de acord cu mine sau cu cei ce au o opinie diferită de a voastră. Aveți acest drept și această libertate. Dar nu uitați ce spunea Ion Rațiu: „Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta“. Așa că sloganul cu „Libertate, libertate“, nu prea ține. Acum o aveți.

Gugulanul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *