Planurile de Management al Spațiului Hidrografic Banat se actualizează

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) informează că a publicat, pe website-ul său oficial, calendarul și programul de lucru pentru revizuirea și actualizarea Planurilor de Management al Spațiului Hidrografic Banat (PMB) și al Riscului la Inundații (PMRI). Aceste planuri vor fi finalizate în decembrie 2027, pentru perioada 2028-2033.

„Actualizarea acestor planuri include etape esențiale de informare și consultare a publicului și a
părților interesate. Experiența acumulată în cadrul proceselor anterioare de elaborare a planurilor a
subliniat importanța implicării active a cetățenilor, autorităților locale și organizațiilor de mediu
încă de la primele etape ale procesului. Astfel, se asigură accesul publicului la informații relevante,
permițându-le să exprime opinii și să adreseze întrebări, contribuind la dezvoltarea unor planuri mai
eficiente, mai bine adaptate nevoilor comunității și mediului în care trăiesc“ a precizat Sorina Neaga din cadrul compartimentului comunicare al societății.

Calendarul și programul de lucru pentru actualizarea Planului de Management al Spațiului Hidrografic
Banat și al Planului de Management al Riscului la Inundații sunt disponibile pe site-ul ABA Banat
(http://banat.rowater.ro/), iar perioada de consultare publică privind calendarul și programul de lucru va dura 6 luni, până în luna iunie 2025.

„Reamintim că Directiva Cadru Apă 2000/60/EC reglementează managementul apelor, având
ca obiectiv atingerea „stării bune” a acestora. Planul de Management al Spațiului Hidrografic Banat
contribuie la implementarea acestei Directive. De asemenea, Directiva 2007/60/CE privind riscurile
la inundații reglementează măsuri și soluții pentru diminuarea efectelor negative ale inundațiilor
asupra mediului și sănătății, fiind implementată prin Planuri de Management al Riscului la Inundații“ se mai precizează în comunicatul societății ABA Banat Timișoara.

Gugulanu

Citeste si:  Dare de mită în Caraș-Severin: inculpat trimis în judecată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *