„Tot înainte“, pentru că înainte era mai bine?

Ne apropiem vertiginos de alegerile prezidențiale, într-o conjuctură politică nu tocmai potrivită. Venim după un scrutin anulat de Curtea Constituțională, cu o serie de candidați anti NATO și anti UE, cu o puzderie de doritori pentru fotoliul de la Cotroceni din aripa pro europeană.

„Mulți veniți, puțini aleși“ se spune pe la noi. De fapt doar unul se va bucura de „binefacerile“ funcției prezidențiale. Chiar dacă nu s-au depus dosarele de candidaturi, nu mai puțin de 12 persoane și-au anunțat deja intenția de a intra în bătălia politică pentru președinția României.

Aceștia sunt (în ordinea numerelor de pe tricou): Călin Georgescu – independent (?); Crin Antonescu – susținut de PSD, PNL și UDMR; Nicușor Dan – independent; Victor Ponta – independent; Elena Lasconi – USR; Daniel Funeriu – independent; Diana Șoșoacă – SOS Românie; Ana Birchall – independent; Cristian Sima – independent; Lavinia Șandru – PUSL și Gabriel Păun – Partidul Verde.

Vă întrebați de ce sunt atât de mulți independenți? Simplu: sunt mai mulți candidați decât partide, ceea ce face ca o parte a potențialilor președinți să vină în alegeri fără a aparține vreunei formațiuni politice, ci doar susținuți de o puzderie de partide de buzunar ce nu au acces în Parlamentul României.

Interesante sunt de asemenea sloganurtile de campanie ale acestor candidați. Fără a nominaliza persoana căreia le aparțin, am să fac doar un tur printre ele: România se trezește!; România Onestă; România, Înainte!; Romania pe primul loc; Pentru toți, nu doar pentru unii!; Asta-i direcția!; Ne facem bine!; România Reală – România Umanistă.

Ar mai fi câte unii care nu știu sigur dacă vor intra în malaxorul electoral sau nu: George Simion dacă nu va fi validat Călin Georgescu, Gigi Becali dacă nu va candida George Simion și probabil încă vreo 2 – 3 care se mai gândesc până luna viitoare, de parcă alegerile ar fi pentru președinția asociației de proprietari din Ferentari, ori de la Poplaca.

Citeste si:  Trafic oprit pe DN 67D, în Caraș-Severin

La o astfel de ofertă electorală nu pot să nu mă gândesc la Pristanda, personajul lui Caragiale (atât de actual în zilele noastre) din O scrisoare pierdută: „Eu cu cine votez“? Greu de răspuns. Cu atât mai mult cu cât (la nivel declarativ) România e în toate: se trezește, e onestă, ne facem bine (oare?), înainte… Aici am o nelămurire: înainte e direcția sau face referire la perioada de …dinainte?

Oricum, în contextul geopolitic actual în care Trump pare să bată palma cu Putin, în care Europa pare mai dezbinată ca niciodată, iar extremismul pare să fi prins aripi, noi, România și viitorul președinte al ei par să conteze mai puțin. Așa că revin la titlul editorialului de astăzi: „Tot înainte“, pentru că înainte era mai bine?

Gugulanu

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *