Secția de psihiatrie pediatrică a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, modernizată cu sprijinul Grupului Maxagro

 

„Suntem onorați să sprijinim acest proiect atât de important pentru comunitate”, a declarat Alexandra Zifceak, reprezentantul grupului Maxagro în legătură cu implicarea grupului în procesul de reabilitare a Secției de psihiatrie pediatrică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Secția se află într-un amplu proces de modernizare menit să îmbunătățească semnificativ condițiile de tratament pentru copiii care necesită îngrijire specializată și presupune reabilitarea și dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație, pentru a asigura servicii la cele mai înalte standarde. „ Credem cu tărie că sănătatea copiilor trebuie să fie o prioritate, iar îmbunătățirea condițiilor din spitale este un pas esențial în această direcție,” a mai declarat Alexandra Zifceak, reprezentantul grupului.

Prin această modernizare, spațiile vor fi reamenajate astfel încât să creeze un mediu mai prietenos și sigur pentru micii pacienți, iar echipa medicală va beneficia de instrumente mai performante pentru diagnostic și tratament. Proiectul include dotarea cu aparatură modernă, reconfigurarea saloanelor și implementarea unor soluții inovatoare de terapie și recuperare.

Proiectul de modernizare este posibil datorită sprijinului oferit de diverse entități și parteneri, printre care se numără și Grupul MAXAGRO, contribuind astfel la crearea unui spațiu optim pentru îngrijirea micilor pacienți.

Această inițiativă subliniază importanța parteneriatelor între mediul privat și cel medical, demonstrând că, prin implicare și solidaritate, se pot crea schimbări reale și benefice pentru comunitate.

Foto: www.medicalmanager.ro

Citeste si:  Aproape 400 de metri cubi de material lemnos, confiscați în urma acțiunilor desfășurate de polițiști în județul Caraș-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *