România în doliu național la înmormântarea Papei Francisc




România în doliu național la înmormântarea Papei Francisc, în semn de respect față de Papă, trecut la cele veșnice la vârsta de 88 de ani. Decizia a fost luată de Guvernul României, în contextul funeraliilor care au avut loc la Vatican și care au reunit lideri politici și religioși din întreaga lume.

Potrivit hotărârii guvernamentale, toate instituțiile publice din țară au arborat drapelul național în bernă. Posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură urmează să își adapteze programul în mod corespunzător.

Papa Francisc, primul Suveran Pontif provenit din America Latină, a fost o figură emblematică a Bisericii Catolice și un susținător fervent al păcii, al incluziunii sociale și al dialogului între religii. Pe durata pontificatului său, a reușit să apropie Vaticanul de realitățile lumii moderne și să abordeze teme sensibile cu deschidere și umanitate.

„Papa Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio, n. , Flores⁠(d), Buenos Aires, Argentina – d. , Domus Sanctae Marthae, Vatican) a fost al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. A fost primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741).[18][19] De asemenea, a fost primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit”  , notează Wikipedia

 

Citeste si:  Tânăr reținut în Caransebeș: beat și fără permis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *