Doi agenți de poliție din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene (BDNE) din județul Caraș-Severin au dat dovadă de integritate și profesionalism, refuzând o sumă de bani oferită drept mită de un conducător auto oprit în trafic.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Caraș-Severin este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice, următoarele:
În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin se efectuează cercetări într-
un dosar privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 rap. cu aplic.
art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 03.05.2025, în jurul orelor 18:10, în timp ce doi agenţi de poliţie se aflau în
exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza judeţului Caraş-Severin, au procedat la oprirea în
trafic a unui autoturism, la km 444, intersecție Petroșnița, întrucât acest autovehicul fusese
înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 90 km/h pe un sector de drum cu viteza
maximă admisă de 70 km/h.
În momentul în care au finalizat întocmirea procesului-verbal de constatare a
contravenției, conducătorul autoturismului a oferit mai întâi verbal un dar, apoi suma de 200
de lei agenţilor de poliţie, în schimbul neîndeplinirii de către agenţi a atribuţiilor de serviciu care
îi obligau la sancţionarea contravenţională a acestuia.
În data de 03.05.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-
Severin a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de conducătorul auto, pentru
săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1, rap. la art. 6 din legea 78/2000,
iar, în urma audierilor efectuate de acesta, s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului
judiciar față de inculpat, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările în prezentul dosar au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor din cadrul Direcției
Generale Anticorupție – Serviciul Județean Caraş-Severin.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive nu pot,
în niciun caz, să înfrângă prezumția de nevinovăție, inculpatul fiind prezumat nevinovat până la
pronunțarea unei soluții definitive în cauză.
Foto: Arhivă