Un accident rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03:30, pe drumul care leagă Hațeg de Oțelu Roșu. Un tânăr din Oțelu Roșu, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat într-un stâlp, la ieșirea din localitatea Voislova.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanță. Șoferul a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.