La Oțelu Roșu, Umbrărescu nu se joacă; investește

Activitatea siderurgică în orașul de pe Valea Bistrei are o vechime de peste 2 secole. Prima atestare documentară a acestei activități în orașul Oțelu Roșu, fiind în 1796, în vremea Imperiului Habsburgic.

Compania falimentară fostă proprietară a combinatului este Laminorul Danube Metallurgical Enterprise, a fost achiziționată de firma celui mai important constructor de drumuri din România. Prețul de vânzare a fost de 138,85 milioane lei, la care s-au adăugat aproape 2,8 milioane lei cheltuieli de procedură asumate de cumpărător – în total 141,65 milioane lei, bani plătiți integral la momentul semnării contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile și mobile ale combinatuli.

După o reorganizare a spațiului din interiorul combinatului și după ce s-au făcut primele angajări, acum Dorinel Umbrărescu a început investițiile masive în combinat. A montat o macara-gigant în interiorul Oțelăriei Electrice, semn că activitatea de producție este pe cale să fie pornită la Oțelu Roșu. Repornirea activității în oțelărie ar însemna o revitalizare de excepție a activității economice în întreaga Vale a Bistrei și a județului caraș-Severin.

Vom reveni cu amănunte.

Gugulanu

Citeste si:  A sunat la 112 și a cerut recompensă pentru o persoană urmărită. Polițiștii au avut o surpriză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *