Potrivit ISU Hunedoara, în accident a fost implicat un singur autoturism cu patru persoane: două fete (de 10 și 8 ani) și bunicii lor.
„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată astăzi, 27 iunie, în jurul orei 13:00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN66, pe raza localității Bănița.

La fața locului s-a deplasat de urgență echipa operativă, care, din primele cercetări, a stabilit că un bărbat de 63 de ani, domiciliat în județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Hațeg – Petroșani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul unei minore de 9 ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului. Conducătorul auto a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, transmite IPJ HD.

Echipajele de salvatori sosite la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare pentru femeia în vârstă de 63 de ani, aflată în stop cardio-respirator, însă, în ciuda eforturilor depuse, aceasta a fost declarată decedată.
Celelalte două victime, un bărbat de 63 de ani şi o fetiţă de 8 ani, ambele conştiente şi cooperante, au fost transportate la Spitalul din Petroşani.

