Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal se va desfășra mâine, la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați din cadrul organizațiilor din țară și din diaspora. Cu acest prilej va fi aleasă noua conducere a partidului. Pentru funcția de președinte al partidului a fost depus un singur dosar, cel al lui Ilie Bolojan.
Noua structură de conducere va cuprinde și 4 vicepreședinți pentru care și-au anunțat candidaturile 10 liberali. Printre aceștia și președintele organizației municipale Reșița a PNL Ioan Popa. Alături de acesta s-au mai înscris în cursă Valeriu Iftime, Adrian Veștea, Florin Roman, Alin Tișe, Nicoleta Pauliuc, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea și Cătălin Predoiu.
Este binecunoscută relația de amiciție între Ilie Bolojan și Ioan Popa, precum și rezultatele de excepție ale primarului liberal de la Reșița în ceea ce privește atragerea de bani europeni. Este oare acest lucru suficient pentru ca organizația PNL Caraș-Severin să aibă un vicepreședinte la nivel Național? Răspunsul îl vom avea până mâine seară.
Cei 1,200 de delegați vor alege și conducerile altor structuri interne ale partidulu: Curtea de Arbitraj, respectiv președintele Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori.
Gugulanu