Guvernul României a aprobat în ședința de joi noile tarife pentru circulația pe drumurile naționale dar și taxa de trecere a podurilor de peste Dunăre. Astfel, rovinieta pentru un an aproape că se dublează, crescând de astăzi, de la 28 la 50 de euro.
Potrivit proiectului adoptat de Guvern, prețurile pentru rovinietă cresc după cum urmează: o zi: de la 2,5 la 3,5 euro 10 zile: de la 3,3 la 6 euro 30 zile: de la 5,3 la 9,5 euro 60 de zile: de la 8,4 la 15 euro 12 luni: de la 28 la 50 de euro.
Se spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie. În acest context foarte mulți șoferi au încercat la sfârșitul lunii august să își prelungească rovinieta. Atâta doar că aceasta poate fi reînoită cu doar 30 de zile înaintea termenului de expirare.
Crește de basemenea și amenda în cazul în care șoferii nu au taxa de drum achitată: „Amenda aplicată în cazul lipsei rovinietei valabile pentru autoturisme crește, de asemenea, de la 275-550 lei în prezent, la 500-1.000 lei”, se arată în proiectul adoptat.
Gugulanu