Festivalul Toamnei la sfârșitul acestei săptămâni

Municipiul Reșița va îmbrăca din nou culorile toamnei la sfârșitul acestei săptămâni. Administrația locală a municipiului de la poale de Semenic va organiza timp de trei zile, în perioada 26 – 28 septembrie, o nouă ediție a Zilelor Recoltei.

Producători agricoli din Fârliug, Belinț, Ezeriș, Cornereva, Luncavița, Turnu Ruieni, Slatina Timiș, dar și din alte județe vor fi prezenți cu roadele toamnei din gospodării, cu preparate tradiționale, cu răchie, gemuri și fructe, cu legumele căutate de gospodine pentru iarnă.

„Ne dorim ca prin organizarea acestui eveniment să sprijinim producătorii locali, dar și să oferim cetățenilor Reșiței bucuria de a se delecta urmărind prestația interpreților și ansamblurilor folclorice”, transmit organizatorii.

Astfel, în fiecare seară de la ora 18, pe scena amplasată în zona platformei Câlnicel din Lunca Bârzavei, vor evolua tineri interpreți de muzică populară dar și soliști vocali consacrați.  Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Reșița, alături de Piețe Reșița S.R.L., Ansamblul Bârzava și Direcția pentru Agricultură a Județului Caraș-Severin.

Pe perioada organizării și în timpul manifestării, circulația rutieră spre și dinspre Bocșa se va face deviat, mai transmit organizatorii.

Gugulanu

 

Citeste si:  Modificarea programului temporar de furnizare a apei potabile în cartierele Steierdorf și Sigismund din Anina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *