Cred că multe rele i se pot reproșa actualului edil al municipiului Reșița, Ioan Popa. Are și el, la fel ca fiecare dintre noi, „bube“ în cap. Ba că-i așa, ba că-i pe dincolo… Un singur lucru e cert și e recunoscut și de oponenții săi: a schimbat fața orașului.
Îmi amintesc de cartierul Lunca Bârzavei, Govândar cum, i se mai spune, încă din 1967. Am văzut ridicându-se blocurile turn, complexul Intim, spitalul, platforma Câlnicel și exemplele pot continua. În cei 10 ani de mandat, parcă totul a reușit să prindă viață.
„Voi nu veți fi în stare să zugrăviți în 10 ani ce a ridicat tata“, spunea Nicu Ceaușescu, imediat după evenimentele din Decembrie 89. Și cam așa a fost. S-au distrus multe, altele au fost lăsate în paragină, muncitorii rămași șomeri și-au căutat rostul în cele patru zări.
Acum 10 ani, Reșița era un orș mort; la propriu și la figurat. CSR-ul ( sau mă rog, TMK-ul) funcționa la 25% din capacitate, UCMR-ul era cu un picior în groapă și celălalt în insolvență, primarii care s-au perindat după Mircea Popa au cam sfârșit la Popa Șapcă, iar orașul își dădea obșescul sfârșit. Îl mai ținea în viață banii trimiși de cei de afară.
E drept că nici acum nu sunt prea multe locuri de muncă și nici prea multe bine plătite, dar asta e economia de piață. Altceva aș vrea să vă aduc în atenție: fața orașului. Cu blocuri reabilitate termic nu doar zugrăvite pe dinafară, cu școli, grădinițe și licee cu față nouă, cu infrastructura rutieră refăcută de la un capăt la altul, (numai eu știu cât am alergat să fotografiez lucrările), cu tramvaie și autobuze electrice noi, cu firme noi în parcul industrial și nu numai și exemplele pot continua.
Într-o plimbare de duminică dupăamiaza, mi-au atras atenția 4 inși, cocoțați pe o scelă tocmai la ultimul etaj al blocului turn de lângă Intim. Sunt noii artiști plastici urbani (alții decît cei ce au „zugrăvit“ un tramvai cu vre-o doi ani în urmă) care dau viață orașului cu o serie de imagini ce reflectă orașul și oamenii lui.
Trec de multe ori neobservați; aflăm de ei abia după ce lucrările artistice (pentru că asta fac ei acolo) prind viață. Atunci ne bucurăm sau nu, admirăm sau înjurăm iar primarul (de ce nu, că doar e libertate) și uităm de ele. Un reșițean (sau nu) ce se întoarce acasă după o perioadă mai lungă, le observă, la fel cum fac și cu „grădina botanică“ cu a spus primarul referindu-se la noile zone verzi ale orașului.
Nu trebuie să-i ridicăm statuie și nici să-i aducem osanale zilnic. A făcut ceea ce era normal să facă un reprezentant al cetățenilor acestui oraș. Că a făcut bine sau nu, va decide timpul și locuitorii acestui burg cu o istorie de câteva sute de ani. Noi ar tgrebui să fim bucuroși că există printre noi și oameni care își respectă fișa postului și, pe lângă asta, mai pun și suflet în ceea ce fac.
Gugulanu