Ireal! Trei căței sfâșiați de câinii unui angajat MAI



O scenă de coșmar a avut loc recent în Caransebeș, județul Caraș-Severin, unde trei căței nevinovați au fost omorâți cu bestialitate de doi câini din rasa Cane Corso, care ar aparține unui angajat al Ministerului Afacerilor Interne. Patrupedele, cunoscute pentru forța și agresivitatea lor, au reușit să rupă gardul unei gospodării și să pătrundă în curte, unde și-au dezlănțuit furia asupra unor animale fără apărare.

Câinii nu au sărit pur și simplu gardul, ci ar fi tras efectiv cu dinții de el, până când au reușit să-l smulgă și să-și croiască drum în curte. Atacul a fost fulgerător și devastator: trei căței din rasa Teckel au fost sfâșiați. Doar o cățelușă a reușit să scape, dar și ea a fost rănită.

„Nu e prima dată când acești câini încearcă să intre. De data asta au tras cu dinții de gard până l-au rupt! Au intrat în curte și i-au sfâșiat pur și simplu pe bieții căței. A fost groaznic!”, a precizat o femeie.

Din spusele oamenilor, șocant este și faptul că stăpânul câinilor – angajat MAI – obișnuia să-i lase liberi să alerge prin zonă, ignorând complet riscurile. Un gest de o iresponsabilitate extremă, mai ales în contextul în care acești câini manifestaseră deja un comportament agresiv anterior.

Proprietarii cățeilor uciși sunt revoltați și cer intervenția urgentă a autorităților. „Cum e posibil ca un om, salvator de vieți să își lase câinii liberi, fără botniță, fără supraveghere? Azi au omorât trei căței. Mâine poate fi un copil!”, a declarat șocat stăpânul care și-a pierdut prietenii patrupezi.

Autoritățile au fost sesizate, iar o anchetă este în curs de desfășurare.

Citeste si:  Dare de mită în Caraș-Severin: inculpat trimis în judecată

„La data de 4 octombrie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați de un bărbat din municipiu cu privire la faptul că, în aceeași zi, câinii aparținând unui vecin ar fi pătruns în curtea sa și ar fi ucis trei câini, rănind grav un al patrulea.

Cercetările sunt în curs de desfășurare, urmând ca, în funcție de concluziile acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun” , transmite IPJ Caraș-Severin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *