Puțini veniți, puțini aleși

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a organizat ieri ( vineri 10 octombrie) Bursa locurilor de muncă pentru absolventi, la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din Reșița.

Din cei 109 agenți economici contactați, 28 au participat la Bursă, oferind un număr de 136 locuri de muncă vacante, inclusiv pentru persoane cu dizabilitați și din grupuri vulnerabile. Locurile de muncă au fost în domenii variate, predominând cele din domeniul serviciilor de protectie si paza, construcțiilor, confecțiilor și horeca.

Persoanele cu studii superioare au avut la dispozitie locuri de muncă de inginer în diferite specializări, economist, reprezentant comercial, controlor calitate, consultant asigurari, asistent social, asistent comercial, tehnician proiectant, sef serviciu resurse umane și arhiva, sef serviciu control de calitate, iar persoanele fără calificare au avut la dispoziție locuri de muncă de manipulant marfuri, muncitor necalificat in confectii , femeie de serviciu și muncitor necalificat.

La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți au participat un număr de 304 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă dintre care 44 absolvenți ai promoției 2025, fiind programate pentru interviuri la sediile firmelor un număr de 45 de persoane, dintre care 19 absolvenți.

La acest eveniment au participat si elevii claselor XII B si C de la Colegiul Național Diaconovici Tietz din Reșița, care au avut ocazia de a experimenta participarea la o Bursă a locurilor de muncă și de a  interacționa cu agenții economici.

Locurile de muncă rămase vacante în urma Bursei vor putea fi consultate la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr 17, unde vor fi emise repartiţii persoanelor ce întrunesc condiţiile impuse de angajatori.

Citeste si:  Aproape 400 de metri cubi de material lemnos, confiscați în urma acțiunilor desfășurate de polițiști în județul Caraș-Severin

Gugulanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *