Donald Trump mai tânăr decât pare

Ajuns la venerabilă vârstă de 79 de ani, liderul lumii libere Donald Trump e mai tânăr cu 14 ani decât vârsta din buletin. Asta pare să indice controlul medial „de rutină“ efectuat de președintele american la sfârșitul săptămânii.

În timpul acestui examen, s-a stabilit că vârsta sa cardiacă era „cu aproximativ 14 ani mai mică decât vârsta sa cronologică”, se arată în buletinul de sănătate transmis de purtătorul său de cuvânt. „Preşedintele Donald Trump continuă să se bucure de o sănătate excepţională, cu performanţe cardiovasculare, pulmonare, neurologice şi fizice bune”, continuă documentul semnat de medicul prezidenţial american, Sean Barbabella.

Donald Trump, cel mai în vârstă preşedinte care a depus jurământul în Statele Unite nu scapă de întrebările şi speculaţiile privind starea sa de sănătate, chiar dacă acestea sunt departe de a atinge intensitatea celor adresate predecesorului său, democratul Joe Biden.

Miliardarul a fost văzut cu vânătăi pe mâna dreaptă. Fotografii recente îl arată cu un strat gros de machiaj în acel loc. Casa Albă a afirmat în iulie că aceste vânătăi erau cauzate de „strângeri frecvente de mână” şi de administrarea de aspirină ca tratament cardiovascular standard.

Gugulanu

Citeste si:  11 câini salvați de polițiștii cărășeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *