Ajutorul de încălzire pentru iarna 2025 – 2026

Pe măsură ce temperaturile scad tot mai mult, iar iarna bate la ușă, milioane de români se confruntă cu provocarea facturilor crescute la energie și combustibili. Astfel, ajutorul pentru încălzire în sezonul 2025 – 2026 devine o soluție esențială pentru familiile cu venituri modeste și persoanele singure, oferind sprijin financiar pentru acoperirea costurilor cu energia termică, gazele naturale, electricitatea sau combustibilii solizi.

Programul de ajutor de încălzire 2025-2026 este conceput să protejeze categoriile vulnerabile, mai ales în contextul inflației energetice persistente. Anul acesta, plafoanele de venit rămân neschimbate, oferind predictibilitate, iar cererile depuse până la 20 noiembrie asigură beneficiul integral pentru sezon. Acesta se acordă în perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, iar suplimentul pentru energie poate fi solicitat pe tot parcursul anului.

Pentru a beneficia de ajutorul de încălzire, una dintre condiții este ca familiile  trebuie să aibă un venit net mediu lunar pe membru de până la 1.386 lei. Pentru persoanele singure, plafonul este de 2.053 lei lunar. Aceste limite includ toate sursele de venit: salarii, pensii, alocații, indemnizații, venituri din închirieri, dividende sau ajutoare sociale.

Ajutorul se acordă doar pentru un singur sistem principal, nu se cumulează. Opțiunile eligibile sunt: Energie termică în sistem centralizat (gigacalorii); Gaze naturale (centrală termică); Energie electrică (încălzire electrică, cu condiția să nu existe alte surse) sau Combustibili solizi sau petrolieri (lemne, cărbuni, peleți).

Gugulanu

Citeste si:  Emil Gânj, anunțat prin 112 într-o localitate din Caraș-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *