Căutau comori, dar au găsit doar amenzi în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița

 



Căutau comori, dar au găsit doar amenzi în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița! „În urma unor acțiuni de monitorizare organizate împreună cu Jandarmeria Caraș-Severin și Poliția Română, au fost identificate persoane care desfășurau activități nepermise pe teritoriul parcului, respectiv căutări de comori.

Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional, conform legislației în vigoare (OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate).


Reamintim că orice activitate care presupune abaterea de la traseele turistice, săpături sau excavații, fără avizul Administrației Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, este strict interzisă. Aceste acțiuni pot provoca daune ireparabile asupra patrimoniului natural și cultural protejat.

Frumusețea parcului nostru trebuie păstrată neatinsă”, transmite printr-o postare pe o rețea de socializare Romsilva – Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița.

Foto: fb.com/ Romsilva – Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița

Citeste si:  A sunat la 112 și a cerut recompensă pentru o persoană urmărită. Polițiștii au avut o surpriză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *