În data de 7 noiembrie 2025, în jurul orei 18:55, pe Calea Orșovei din municipiul Caransebeș s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un pieton.
Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că, în timp ce un bărbat în vârstă de 49 de ani conducea un autoturism pe Calea Orșovei, acesta ar fi acroșat o tânără de 17 ani care se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.
În urma impactului, tânăra a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.