Bătrân bătut într-un azil privat din Caraș-Severin



Un bătrân din Caraș-Severin a fost bătut de un alt rezident într-un azil privat, incidentul petrecut în centrul de îngrijire ridicând semne de întrebare asupra supravegherii și siguranței vârstnicilor.

„La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 20.44, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Oțelu Roșu au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că două persoane vârstnice s-ar fi agresat reciproc în incinta unui azil de bătrâni din comuna Glimboca.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 20.40, între doi bărbați în vârstă de 84, respectiv 82 de ani, în timp ce se aflau internați în aceeași cameră a centrului de îngrijire, ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul căruia cei doi s-ar fi agresat reciproc.

În urma conflictului, bărbații au suferit vătămări corporale, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, bărbatul de 84 de ani fiind internat la secția de Psihiatrie.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat pentru gugulanul.ro Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Citeste si:  Trafic oprit pe DN 67D, în Caraș-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *