Bombă ecologică la Oțelu-Roșu. Primarul, deranjat mai mult de prezența presei decât de deșeurile abandonate





La Oțelu-Roșu, o situație gravă de mediu a ieșit la iveală după ce în presă au apărut imagini cu zone pline de deșeuri, lăsate în voia sorții. În urma semnalului public, Garda de Mediu a efectuat un control tematic și a identificat mai multe locații în care au fost constatate abandonări de deșeuri.

Ca urmare a verificărilor, autoritatea de control a dispus măsuri obligatorii pentru salubrizarea zonelor afectate, iar Primăria a fost sancționată cu o amendă contravențională în valoare de 45.000 de lei.

Deși problema ecologică este una serioasă, reacția primarului Grigore Goja, recent ales în fruntea orașului, a fost surprinzătoare. Edilul s-a arătat vizibil deranjat de prezența jurnaliștilor, fiind mai curios cine i-a informat pe reporteri despre situație decât de faptul că în orașul pe care îl conduce există focare de poluare.

Gestul ridică semne de întrebare cu privire la prioritățile administrației locale, în condițiile în care rolul presei este acela de „câine de pază al democrației”, nu de adversar politic sau administrativ.


De-a râsul-plânsului, situația de pe site-ul Primăriei Oțelu-Roșu este și mai neclară: Grigore Goja apare simultan și ca primar, și ca viceprimar cu atribuții de primar. Practic, figurează în două locuri diferite — în secțiunea de primar, cu o fotografie ce pare recent actualizată, dar și în rubrica de viceprimar, unde ar fi trebuit deja să fie ”șters”.

Captură ecran: otelu-rosu.ro

Situația rămâne în atenția opiniei publice, iar locuitorii orașului așteaptă acum ca administrația să își concentreze eforturile pe rezolvarea problemei de mediu.

Citeste si:  6,8 milioane de lei pentru confort și eficiență energetică la blocurile de pe Ardealului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *