Flăcări uriașe și fum dens: autoutilitară făcută scrum




Flăcări uriașe și fum dens au cuprins o autoutilitară care a fost făcută scrum în apropiere de sensul giratoriu de la Jupa! O autoutilitară a ars ca o adevărată torță, în apropierea sensului giratoriu de la Jupa. Mai mulți participanți la trafic au oprit și au încercat să stingă flăcările cu extinctoarele din dotare, însă eforturile lor au fost zadarnice: incendiul s-a extins rapid, iar autovehiculul a fost cuprins în totalitate de foc.

Un nor gros de fum negru s-a ridicat deasupra carosabilului și a putut fi observat de la sute de metri distanță, provocând îngrijorare în rândul șoferilor care treceau prin zonă. Pentru moment nu au fost raportate victime, însă pagubele materiale sunt semnificative – mașina s-a transformat într-un morman de fiare.



La fața locului au intervenit pompierii, care au reușit să stingă incendiul și să securizeze zona. Cauzele care au dus la izbucnirea focului urmează să fie stabilite.

Vom reveni cu mai multe informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Citeste si:  Acoperișul Spitalului Oțelu Roșu, reabilitat cu sprijinul comunității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *