Vaccinul care oprește cancerul înainte să apară și blochează metastazele a fost testat cu o rată mare de succes pe șoareci, blocând metastazele și oferind protecție de lungă durată. El reprezintă un pas major către dezvoltarea unui posibil vaccin universal împotriva cancerului.
Cercetătorii de la Universitatea din Amherst, Massachusetts au demonstrat că noua formulă experimentală are o rata de protecție de până la 88%, în funcție de tipul de cancer, în timp ce animalele din grupul de control au dezvoltat tumori în doar câteva săptămâni.
Cercetătorii afirmă că forța vaccinului constă în capacitatea lui de a genera memorie imună sistemică, permițând organismului să recunoască și să distrugă celulele canceroase mult timp după vaccinare. Folosind ulterior un amestec de celule tumorale inactivate, care pune la dispoziție o varietate mai largă de antigene, vaccinul a reușit să protejeze împotriva mai multor tipuri de cancer fără a necesita secvențieri genetice personalizate.
Rata de respingere tumorală a fost de 88% în cancerul pancreatic, 75% în cancerul mamar și 69% în melanom. O astfel de tehnologie poate fi adaptată atât pentru prevenție, cât și pentru tratament, în special pentru persoanele cu risc crescut.
Gugulanu