Situația violenței domestice în județul Caraș-Severin



„Pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost sesizat cu privire la 827 de intervenții în cazuri de violență domestică, în scădere față de perioada similară din 2024 (911 intervenții). Numărul infracțiunilor din acest domeniu este, de asemenea, în scădere: 236 fapte înregistrate în 2025, față de 333 fapte în 2024.

Cele mai frecvente infracțiuni au fost „loviri sau alte violențe” – 115 fapte, „abandon de familie” – 53 fapte, încălcări ale măsurilor dispuse prin ordin de protecție – 28 fapte, iar profilul autorilor relevă că din cei 238 autori identificați 199 sunt bărbați şi 39 sunt femei. Referitor la calitatea victimei în raport cu agresorul, s-a constatat că în 56 de cazuri aceasta îi este soț/soție sau fost soț/soție, în 64 cazuri este actual sau fost partener, în 27 cazuri îi este părinte/tutore legal, în 80 de cazuri îi este fiu/fiică și în 11 cazuri au fost alte relații de familie.  În cursul celor 9 luni ale anului 2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș– Severin, au fost emise un număr de 106 ordine de protecție provizorii, față de 78 ordine de protecție provizorii în perioada similară a anului 2024.

Poliția Română va continua să acorde prioritate prevenirii și combaterii violenței domestice, prin monitorizarea stărilor conflictuale, verificarea respectării ordinelor de protecție și intervenția rapidă la sesizările formulate de victime”, transmite Prefectura Caraș-Severin.

Citeste si:  România și alte patru state membre cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin în contextul provocărilor legate de evoluția focarelor de boală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *