La finalul anului 2025, Agenția de Dezvoltare Regională Vest face bilanțul activității proiectelor europene, trage linie și numără ce a adus bun anul pe care ne pregătim să-l încheiem, pentru fiecare dintre noi și pentru viitorul regiunii:
- 71 de milioane de euro investiți în educație, pentru grădinițe, școli și universități publice moderne, unde copiii și tinerii să învețe la standarde europene și o mai bună calitate a actului educațional, pentru prevenirea abandonului școlar și creșterea accesibilității.
- 254 de milioane de euro pentru un transport public modern, nepoluant și piste pentru biciclete. Adică mai puțin trafic generat de mașini, alternative care promovează mișcarea, orașe mai curate!
- Peste 70 de milioane de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, respectiv crearea de spații verzi. Aceste investiții aduc un confort termic crescut, facturi mai mici, mai puțină poluare și mai mult verde în Regiunea Vest.
- Proiecte de regenerare urbană în valoare de 213 milioane de euro contractate, pentru centre urbane moderne și spații publice atractive și funcționale.
- Investiții de 236 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor județene, care conectează comunități, aduc siguranță în trafic și ne ajută să câștigăm timp, zi de zi.
Și tot prin PR Vest, a fost sprijinit mediul de afaceri cu peste 41 de milioane de euro, pentru ca firmele locale să devină mai competitive, să creeze noi locuri de muncă și să ofere servicii mai bune pentru comunitate.
În total, 2025 înseamnă peste 957 de milioane de euro investiți în dezvoltarea regiunii vest și plăți de 194 de milioane de euro deja efectuate către beneficiari, pentru ca cele peste 320 de proiecte contractate să înceapă efectiv.
ADR Vest este alături de administrațiile locale și reprezentanții mediului privat, pentru ca fondurile europene să se transforme în rezultate care contează.
Gugulanu