Pensiile vor întârzia în ianuarie cu o săptămână



Poșta Română va începe livrarea pensiilor aferente lunii ianuarie 2026 începând de joi, 8 ianuarie, întârzierea fiind cauzată de minivacanța de la începutul anului. Autoritățile explică faptul că, din cauza zilelor libere de Revelion, sumele necesare pentru plata pensiilor vor fi virate în conturile Poștei Române abia pe 5 ianuarie.

Ulterior urmează alte două zile nelucrătoare: marți, 6 ianuarie, de Bobotează, și miercuri, 7 ianuarie, când este sărbătorit Sfântul Ioan Botezătorul. În acest context, distribuirea pensiilor către beneficiari nu va putea începe mai devreme de joi, 8 ianuarie.

În mod obișnuit, poștașii aduc pensiile la domiciliul pensionarilor în perioada 1-15 a fiecărei luni. Cei care încasează pensia în numerar prin Poșta Română beneficiază de livrarea la domiciliu în acest interval, în funcție de programul și logistica oficiilor poștale.

Reprezentanții Poștei Române au precizat că, de regulă, fondurile pentru pensii sunt transferate către Poștă cu câteva zile înainte de finalul lunii, de obicei în datele de 27-28, ceea ce permite organizarea din timp a distribuirii. La început de an însă, Guvernul, prin Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și Casele Județene de Pensii, nu poate face aceste viramente înainte de 1 ianuarie, motiv pentru care apare acest decalaj față de restul lunilor.

Conform Casei Naționale de Pensii Publice, pensiile virate în cont bancar sau pe card sunt plătite pe 12 ale lunii, cel târziu pe 13. Aproximativ 2,5 milioane de pensionari au optat pentru această metodă de încasare.

Gugulanu

 

 

Citeste si:  ​Marius Isac: „PNL și USR au livrat un dezastru politic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *