Accident pe DN6, după ce un TIR ar fi intrat într-o groapă







Un eveniment rutier care putea avea urmări grave s-a produs ieri seară pe DN6, drumul „celebru” pentru starea sa deplorabilă, în apropiere de localitatea Teregova.

Potrivit primelor informații, un autocamion de mare tonaj ar fi intrat într-o groapă adâncă din carosabil – groapă care, mai degrabă, poate fi descrisă drept un crater. În urma impactului, capul de bară al sistemului de direcție s-ar fi rupt, iar șoferul a pierdut controlul volanului. Autocamionul a ajuns pe sensul opus de mers și s-a oprit cu ansamblul de vehicule „încovoiat”.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, însă traficul rutier a fost serios afectat. Circulația s-a desfășurat cu dificultate, alternativ, pe o singură bandă, timp de mai multe ore.


Iți mulțumim că urmărești gugulanul.ro

La fața locului au intervenit polițiștii, care au efectuat verificările necesare, au dirijat circulația și i-au emis șoferului autorizație de reparație. Pentru degajarea zonei și remorcarea mastodontului a intervenit firma Tractări Autocamioane Nadina.

Rămâne însă o întrebare care persistă după fiecare astfel de incident: câte mașini vor mai cădea pradă nepăsării, câte vieți vor mai fi puse în pericol printre gropile de pe DN6, până când drumul va deveni, cu adevărat, sigur pentru participanții la trafic?

Citeste si:  Cărășean prins cu TIR-ul cu lemne la Lugoj. Semiremorca a fost indisponibilizată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *