Ce au constatat polițiștii în cazul celor două autocamioane cu lemn de la Var





Ce au constatat polițiștii în cazul celor două autocamioane cu lemn de la Var

„La data de 9 februarie 2026, în jurul orei 18.23, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că mai multe camioane ar fi urcat spre fondul forestier din localitatea Var, existând suspiciunea sustragerii de material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat 4 ansambluri de vehicule, formate din autoutilitară și semiremorcă, care transportau material lemnos.

Citește aici – Tensiuni în Var: TIR-uri supraîncărcate cu lemn, oprite de poliție după ce un bolovan a ajuns pe drum

Două dintre ansamblurile de vehicule au fost însoțite într-o parcare autorizată, unde specialiștii de la ISCTR Caraș-Severin le-au cântărit și au constatat că masa totală a uneia dintre autoutilitare era de 52,35 tone, iar a celeilalte de 48 tone, depășind limitele legale admise.

Ca urmare a neregulilor constatate, conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 35.000 de lei, iar pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au aplicat sancțiuni în cuantum de 2.430 de lei.



Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut certificatele de înmatriculare ale celor două autoutilitare.

De asemenea, în urma cubării materialului lemnos, polițiștii au constatat că există un volum mai mic cu 1,25 metri cubi față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire. Pentru aceasta, emitentul avizului de însoțire a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, fiind totodată dispusă confiscarea valorică a cantității de 1,25 metri cubi lemn de foc, esență fag, în valoare de peste 328 de lei.

Citeste si:  Intervenții susținute pentru stingerea incendiilor din Parcul Național Domogled

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic și al transportului de material lemnos”, a declarat pentru gugulanul.ro Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al I.P.J. Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *