Accident grav în județul Hunedoara




Un grav accident s-a produs în județul Hunedoara. Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident rutier produs astăzi, pe DN 76, în localitatea Târnava de Criș.

„Salvatorii din cadrul Secției Brad s-au mobilizat de urgență la fața locului cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.



În sprijinul acestora a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total persoane persoane.

Două dintre acestea, o femeie și un bărbat, au necesitat intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi extrase în siguranță din autovehicule.

Echipajele medicale au evaluat toți ocupanții și ulterior, cele două victime, care prezentau traumatisme, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.



Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a incendiilor în astfel de cazuri și au acționat pentru sablarea carosabilului.

Circulația rutieră a fost restricționată până la finalizarea misiunii”, transmite ISU Hunedoara

Citeste si:  Silviu Hurduzeu: „Sorin Grindeanu trebuie desemnat premier”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *