Cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. În această zi oamenii merg la biserică cu ramuri de salcie, care, după ce sunt sfinţite, se păstrează în casă ca simbol al protecţiei divine. Acestea sunt puse puse apoi la icoane, la pomii fructiferi pentru a-i ajuta să rodească sau la uşa casei pentru ca locuinţa să fie protejată tot timpul anului.
Puţini ştiu însă că, de fapt, salcia a înlocuit la români ramurile de măslin şi de finic cu care Mântuitorul a fost întâmpinat de creştini ca un adevărat împărat. Ramurile de măslin sau de finic, folosite în ceremonialul bisericesc în ziua Intrării Domnului în Ierusalim, au fost înlocuite la români cu cele de salcie, pentru că primăvara, atunci când se celebrează această zi, salcia înfrunzeşte şi înmugureşte, ramurile ei fiind cele mai frumoase.
Există mai multe legende legate de forma ramurilor de salcie, despre care se spune că nu ar fi fost dintotdeauna cea pe care o ştim noi astăzi. Una dintre ele povesteşte că Maica Domnului voia să ajungă la Iisus, care fusese răstignit pe cruce, dar trebuia să traverseze „o apă periculoasă”. Atunci, o salcie şi-a plecat ramurile în aşa fel încât Fecioara Maria să treacă peste apă ca pe un pod.
O altă istorioară spune că romanii au tăiat crengi dintr-o salcie şi l-au biciuit pe Mântuitorul şi atunci salcia s-a smerit şi s-a ruşinat când a văzut cum crengile ei au fost folosite pentru chinuirea Mântuitorului şi se pare că şi-a lăsat crengile în jos, pentru că ea ar fi fost zveltă, cu ramurile ridicate şi atunci a apărut salcia pletoasă, plângătoare, smerită, pentru că, iată, crengile ei le-au folosit romanii în batjocorirea şi chinuirea Mântuitorului.
Gugulanu