Crește costul unui an de vechime în muncă

Românii care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru pensie prin încheierea unui contract de asigurare socială vor plăti mai mult de la 1 iulie 2026, în contextul în care salariul minim brut pe economie va ajunge la 4.325 de lei, față de 4.050 de lei în prezent.

Modificarea va influența direct valoarea contribuției minime datorate către sistemul public de pensii și, implicit, costul cumpărării vechimii.Recalcularea se va aplica inclusiv contractelor aflate deja în derulare, chiar și în situațiile în care contribuția a fost achitată în avans.

În prezent, stagiul minim de cotizare contributiv necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă este de 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani. Pentru persoanele care au perioade fără contribuții în sistemul public, asigurarea voluntară poate reprezenta o soluție pentru completarea stagiului de cotizare și pentru acumularea anilor luați în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Gugulanu

 

Citeste si:  Modificarea programului temporar de furnizare a apei potabile în cartierele Steierdorf și Sigismund din Anina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *