Dosar penal pentru exploatare ilegală de agregate minerale în județul Caraș-Severin





În cadrul acțiunilor noastre pentru protejarea cursurilor de apă și sancționarea activităților ilegale, inspectorii Apelor Banat au participat recent la o acțiune mixtă de control, în județul Caraș-Severin.
Verificările din localitatea Liubcova (jud. Caraș-Severin) au fost inițiate de Poliția orașului Moldova Nouă, în baza unei sesizări primite. Inspectorii ABA Banat și reprezentanții Gărzii de Mediu Caraș-Severin au completat echipa de control, participând la verificări la solicitarea instituției organizatoare.
În cadrul verificărilor au fost constatate următoarele:
Un operator economic a extras aproximativ 15 mc de balast din albia minoră a pârâului Orevița, fără a deține autorizație de gospodărire a apelor.
Au fost identificate urme de utilaje pe malul stâng, 7 mc de balast abandonat și depozitări neautorizate de pământ.
Fapta constituie infracțiune conform Legii Apelor nr. 107/1996 actualizată. Drept urmare, a fost deschis un dosar penal, iar prejudiciul final urmează a fi calculat.
Atragem atenția că monitorizarea cursurilor de apă este continuă. Orice încălcare a legii și orice exploatare abuzivă a resurselor sunt controlate și sancționate prin amenzi severe sau sesizări penale.
Citeste si:  Dare de mită în Caraș-Severin: inculpat trimis în judecată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *