Un bărbat în vârstă de 49 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând sub influența unei substanțe psihoactive pe raza municipiului Reșița. În autoturismul acestuia a fost găsită și o substanță vegetală susceptibilă a fi interzisă.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 13 iulie 2026, în jurul orei 21:30, când polițiștii Biroului de Ordine Publică Reșița au oprit pentru control un autoturism condus de bărbatul de 49 de ani.
În urma testării cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii privind posibila prezență a unei substanțe psihoactive, motiv pentru care șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice.
Analizele toxicologice efectuate ulterior de Institutul de Medicină Legală au confirmat prezența unei substanțe psihoactive în organismul conducătorului auto.
În timpul verificării autoturismului, polițiștii au descoperit un recipient care conținea fragmente de materie vegetală de culoare oliv-verzuie, susceptibilă a fi o substanță interzisă. Materialul a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor și stabilirea cu exactitate a naturii acestuia.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, urmând să fie dispuse măsurile legale în funcție de rezultatele investigațiilor.
Foto copertă: Arhivă
