Accident la Obreja: A lovit un mistreț

 

 

Un accident rutier provocat de un animal sălbatic s-a produs în această dimineață, în jurul orei 04:00, pe raza comunei Obreja, după ce un șofer din Caransebeș a intrat în plin într-un porc mistreț care i-a apărut pe carosabil.

La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani, din Caransebeș, care nu a mai putut evita impactul cu animalul sălbatic. În urma coliziunii, autoturismul a suferit avarii importante, iar șoferul a trecut printr-o sperietură zdravănă.

La fața locului au intervenit polițiștii, care au efectuat verificările de rigoare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Cadavrul porcului mistreț a fost preluat și predat unui reprezentant AJVPS.

Polițiștii au eliberat șoferului dovada de reparație pentru avariile produse în urma impactului.

Foto: Arhivă

Îți mulțumim că urmărești Gugulanul.ro!

Citeste si:  11 câini salvați de polițiștii cărășeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *