Șoferii și proprietarii de autoturisme vor plăti mai mult pentru anumite documente auto. DGPCI (Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări) anunță modificarea tarifelor pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie.
Noile tarife vor intra în vigoare începând cu 15 septembrie 2026.
Noile tarife pentru documentele auto
Începând cu această dată, tarifele pentru documentele auto vor fi:
Permis de conducere – 139 de lei
Certificat de înmatriculare – 76 de lei
Autorizație de circulație provizorie – 25 de lei
Tarifele aferente documentelor, precum și cele pentru plăcile cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau online, prin platforma ghișeul.ro.
Atenție la plățile făcute înainte de 15 septembrie
DGPCI precizează că plățile efectuate înainte de data de 15 septembrie 2026 nu vor mai putea fi utilizate după intrarea în vigoare a noilor tarife.
Astfel, persoanele care urmează să își elibereze permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau autorizația de circulație provizorie trebuie să țină cont de data la care efectuează plata și de noile tarife aplicate.
Îți mulțumim că urmărești Gugulanul.ro!