Bătălia politică se mută în Parlament. Marcel Vela: „Avem nevoie de soluții, nu de dispute”

Odată cu reluarea activității parlamentare, politica românească intră într-o etapă decisivă, iar prioritățile din capitală vor avea un impact direct asupra întregii țări.

Parlamentarul liberal Marcel Vela a tras un semnal de alarmă privind provocările majore ale acestei toamne, subliniat că românii au nevoie de stabilitate, nu de lupte politice sterile.

Agenda din această sesiune este una extrem de încărcată și acoperă teme arzătoare: de la clarificarea situației guvernamentale și posibilele discuții despre alegeri anticipate, până la reforme în instituții, măsuri stricte pentru siguranța națională și pregătirea Bugetului de Stat pentru anul 2027.

În opinia parlamentarului PNL, toate aceste decizii trebuie luate rapid pentru ca România să rămână pe un drum stabil în mijlocul unui climat internațional tot mai complicat.

Marcel Vela a insistat că este momentul ca politicienii să lase deoparte orgoliile de partid, calculele electorale și certurile dintre putere și opoziție. Mesajul său pentru colegii din plen a fost unul direct: Parlamentul trebuie să vină cu rezolvări concrete pentru oameni, să găsească soluții la probleme, nu să creeze blocaje.

Liberalul a dat asigurări că PNL va rămâne un sprijin ferm pentru stabilitatea țării și s-a arătat convins că, prin echilibru, înțelegere și optimism, românii vor trece cu bine peste această perioadă dificilă.

 

Citeste si:  Emil Gânj, anunțat prin 112 într-o localitate din Caraș-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *