Lucrări de reparație pe linia feroviară Caransebeș – Oțelu Roșu



Pe linia feroviară Caransebeș – Oțelu Roșu se desfășoară un amplu program de lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii feroviare, demarat încă de anul trecut, cu scopul de a îmbunătăți starea tehnică a liniei și de a asigura condiții corespunzătoare pentru circulația feroviară.

Lucrările au început cu defrișarea și îndepărtarea vegetației abundente de pe traseu, ierbicidarea traseului, intervenție de amploare necesară pentru eliberarea zonei de siguranță a infrastructurii feroviare și pentru facilitarea accesului la elementele căii.

Intervențiile au continuat la suprastructura căii ferate, prin înlocuirea a aproximativ 70.000 de dibliri, precum și prin înlocuirea traverselor degradate. Lucrările sunt executate cu personalul propriu al Secției L1 Caransebeș, al cărui efort este esențial pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a lucrărilor de reparație a liniei.

Un alt capitol important al programului l-a constituit desființarea trecerilor clandestine, care nu îndeplineau condițiile legale de siguranță, precum și curățarea și întreținerea trecerilor la nivel autorizate de pe traseu.



În perioada următoare se vor executa lucrări de finisare a liniei și buraje mecanizate, intervenții necesare pentru corectarea și stabilizarea geometriei căii și pentru aducerea acesteia la parametri tehnici corespunzători.

Prin lucrările desfășurate, se contribuie direct la reabilitarea și readucerea în condiții corespunzătoare de exploatare a infrastructurii feroviare de pe relația Caransebeș – Oțelu Roșu, în vederea deschiderii circulației feroviare.

Sursa: CFR Infrastructură Timișoara

Citeste si:  Intervenții susținute pentru stingerea incendiilor din Parcul Național Domogled

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *