Percheziții DIICOT în Caraș-Severin: Cultură ilegală de canabis descoperită la Berzovia



Polițiștii SCCO și procurorii DIICOT Caraș-Severin au efectuat 5 percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de droguri de risc, vizând patru persoane care au înființat o cultură clandestină de canabis în comuna Berzovia. Suspecții ar fi comandat semințele din Spania și au îngrijit plantele într-o zonă izolată, folosind sisteme speciale de irigare și întreținere.

„La data de 17 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în județul Caraș-Severin, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, 4 persoane, cu vârste între 19 și 53 de ani, ar fi înființat și întreținut, în extravilanul comunei Berzovia, o cultură de canabis, destinată comercializării.

Cercetările au reliefat că aceștia ar fi procurat, din Spania, prin intermediul unei platforme online, semințe de canabis pe care ulterior le-ar fi cultivat într-o zonă izolată, greu accesibilă și înconjurată de vegetație.

Potrivit probatoriului administrat până în prezent, persoanele în cauză s-ar fi deplasat periodic la cultura de canabis, pentru activități de întreținere și îngrijire a plantelor, locația fiind prevăzută cu instalații și sisteme destinate susținerii, îngrijirii și dezvoltării acestora.

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al I.P.J. Caraș-Severin.

Citeste si:  A sunat la 112 și a cerut recompensă pentru o persoană urmărită. Polițiștii au avut o surpriză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *