Mandat european de arestare, pus în executare la Caransebeș. Bărbat de 39 de ani, căutat de autoritățile din Austria

Polițiștii din Caransebeș au pus în executare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Austria, pe numele unui bărbat de 39 de ani. Acesta era căutat pentru o presupusă infracțiune de înșelăciune, urmând să fie arestat și predat autorităților austriece.

„La data de 29 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș au pus în executare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Austria, pe numele unui bărbat în vârstă de 39 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că bărbatul era căutat de autoritățile judiciare din Austria, în vederea arestării și predării către acestea, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Bărbatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore.

Ulterior, persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca procedurile legale privind predarea acesteia către autoritățile judiciare din Austria să fie continuate, conform prevederilor legale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al I.P.J. Caraș-Severin.

Foto: Arhivă

Citeste si:  Sfântul Dumitru: obiceiuri și tradiții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *