Amenzi în valoare 83.500 de lei date de polițiștii cărășeni

Amenzi în valoare 83.500 de lei date de polițiștii cărășeni în perioada minivacanței de 1 Decembrie. Acțiuni de verificare a  RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE.

Pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și polițiști locali aflați în coordonarea operațională a Poliției Române, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraș-Severin, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În perioada minivacanței de 1 Decembrie au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

La activități au participat 645 de efective.

Au fost verificate 195 de societăți comerciale şi 778 de mijloace de transport persoane, dintre care 167 de mijloace de transport public în comun, fiind legitimate peste 12.000 de persoane.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 640 de sancțiuni contravenționale, în valoare 83.500 de lei, dintre care 604 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 36 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea.

De asemenea, în cursul lunii noiembrie, prin intermediul liniei telefonice gratuite TEL VERDE au fost primite 6 semnalări de nerespectare a măsurilor stabilite în context COVID, din care 5 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 1 pentru participarea la activități pentru care au fost instituite interdicții sau resctricții, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin într-un comunicat de presă.

Citeste si:  Aproape 400 de metri cubi de material lemnos, confiscați în urma acțiunilor desfășurate de polițiști în județul Caraș-Severin

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *