Liniște și pace de alegerile parlamentare(video)

Liniște și pace de alegerile parlamentare în județul Caraș-Severin.

De la începerea procesului de votare până în acest moment, la nivelul județului Caraș-Severin nu au fost semnalate probleme deosebite din punct de vedere al ordinii și siguranței publice.

 

Până la această oră, prin Sistemul Integrat de Monitorizare a Prezentei la Vot- SIMPV, au fost primite in urmă cu puțin timp 2 notificări, privind neînscrierea pe listele electorale permanente și validare multiplă a CNP-urilor unor cetățeni, acestea fiind în curs de verificare.

În ceea ce privește persoanele aflate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, o singură persoană a depus cerere și a votat în cursul dimineții, prin intermediul urnei speciale.

 

Dispozitivul curent de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu peste 150 de polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră, care sunt prezenți în teren, în zona secțiilor de votare, în trafic și în zone aglomerate, pentru prevenirea oricărui incident.

 

Forțele Ministerului Afacerilor Interne desfășoară în continuare misiuni și vor fi prezente până la finalizarea activităților privind paza transportului și predarea dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru menținerea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, pe raza întregului județ.

 

Doresc să subliniez că, din punct de vedere al ordinii publice, pe parcursul votului, nu au fost înregistrate incidente majore, fapt pentru care dorim să mulțumim atât cetățenilor și competitorilor electorali, cât și colegilor noștri care au vegheat la respectarea legii, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin într-un comunicat de presă.

Citeste si:  Cărășean prins cu TIR-ul cu lemne la Lugoj. Semiremorca a fost indisponibilizată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *