Jupenii revoltați! Deșeuri aruncate la întâmplare, ridicări din umeri ale primăriei Caransebeș!

Jupenii revoltați! Deșeuri aruncate la întâmplare, ridicări din umeri ale primăriei Caransebeș! Cetățenii din cartierul Jupa al municipiului Caransebeș au ieșit în stradă, nemulțumiți de modul în care societatea de salubritate a primăriei Transal Urbis gestionează deșeurile aruncate pe terenurile din această zonă.

La fața locului s-a deplasat administratorul Transalului, Mihai Minea și viceprimarul municipiului Felician Pasere care au încercat să aplaneze scandalul iscat pe marginea deșeurilor. Minea le-a promis celor prezenți că va ecologiza parcelele din Jupa dar aceștia s-au arătat neîncrezători în promisiunile făcute de fostul consilier județean.

Citeste si:  6,8 milioane de lei pentru confort și eficiență energetică la blocurile de pe Ardealului

Oamenii au acuzat o vădită lipsă de interes a autorităților pentru zona Jupa, care a devenit un focar de infecție. „veniți doar după voturi, promiteți și noi trăim în condițiile astea mizerabile. Dacă nu faceți nimic, vom merge în instanță și vă dăm în judecată”, a tunat o femeie sătulă de promisiunile fără acoperire ale aleșilor.

 

 

În continuare vom urmări ce se va întâmpla în perioada următoare și vă vom ține la curent cu noutățile legate de deșeurile care au invadat cartierul Jupa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *