Monografia istorică a Reșiței-Istoriografia localităţii Reşiţa.
Mulţi ani mişcarea monografică despre Reşiţa a rămas în amorţire, s-a manifestat în perioada interbelică şi în anii comunismului când suferă de mistificare, dar după prăbuşirea regimului Ceauşescu nu a mai apărut nici o monografie a localităţii.
O lucrare foarte apropiată temporal momentului inaugural, ce poate fi invocată ca sursă directă de informaţii, o reprezintă „Das Eisen und Stahlwerk Reschitza“,scrisă de Petru Broşteanu[1], secretar doi la StEG. Acesta notează, în completarea primei ediții a monografiei oficiale publicată în 1871, anul primului centenar al uzinelor reșițene, că: în 1872 s-a început la Reșița fabricarea de locomotive cu abur, pâna la data respectivă – 1877 – fiind construite deja cinci pentru calea ferata proprie și două de uz minier.
Una dintre cele mai complexe monografii dedicate Reşiţei i-o datorăm învăţătorului Mihalik Sandor „Resicza jelene esmultja”[2]. Centrul de greutate al acestei cărţi este perioada premergătoare StEG, înfiinţarea uzinelor, perioada 1800-1848, vânzarea minelor, uzinelor şi domeniilor.
În perioada interbelică, trei autori dedică câte o monografie Reşiţei. Acestea sunt: Gh. Molin, Reşiţa- o monografie a oraşului, uzinelor şi domeniilor[3]; Ion Păsărică, Monografia Uzinelor de Fier şi Domeniilor din Reşiţa şi Frumuseţea naturală a împrejurimilor, Bucureşti, 1935; Josef Windhager, Grundung und Gestaltung Reschitza, apărută în foileton în Reschitzaer Zeitung în anul 1940[4]. Dintre acste trei monografii ale Reşiţei, lucrarea inginerului Ion Păsărică, care fusese inspector al uzinelor reşiţene aduce o valoroasă contribuţie la cunoaşterea amănunţită a uzinelor reşiţene în perioada 1855-1920. Este descrisă în detaliu fiecare secţie a uzinei, evoluţia acestora în timp, dotarea lor tehnică, sunt amintite principalele date de producţie. Lucrarea este scrisă într-un limbaj sec, ingineresc, foarte exact, fiind indispensabilă oricui vrea să cunoască istoria industriei reşiţene. Relatează cu obiectivitate şi informaţiile referitoare la personalităţile societăţii, rolul primordial al UDR în industria de fier şi în industria armamentului din România interbelică.
Monografia pădurarului Josef Windhager conţine şi ea o serie de date concrete privind economia reşiţeană. Valoarea acestei lucrări constă însă în special în redarea aspectelor sociale şi culturale ale oraşului-uzină. Deosebit de valoroase sunt numele personalităţilor conducătoare ale diferitelor secţii ale uzinelor şi domeniilor, dar şi descrierea obiceiurilor diferitelor branşe de meseriaşi, a sărbătorilor muncitoreşti, a instituţiilor publice şi culturale ale localităţii.
Cea mai completă monografie dedicată uzinelor reşiţene este lucrarea în două volume, elaborată, cu ocazia aniversării a două sute de ani de existenţă a acestora, de un colectiv de autori, coordonat de Silviu Bordan şi George Bogdan. Făcând abstracţie de tributul ideologic plătit de autori, 200 ani de construcţii de maşini la Reşiţa 1771-1971, vol 1-2, Reşiţa, 1971, este prima monografie a Reşiţei care face apel la documentele existente la monentul respectiv. Lucrarea bine structurată, epuizând izvoarele bibliografice şi documentare ale vremii în care a fost scrisă, descrie în mod pozitivist înfiinţarea şi organizarea uzinelor reşiţene, dotarea tehnică, producţia, problemele sociale şi de personal.
Cea mai recentă lucrare dedicată uzinelor de la Reşiţa este cea a inginerului Dan Perianu, Istoria uzinelor din Reşiţa 1771-1996[5]. A fost tipărită, ca şi cea amintită mai sus, cu ocazia a 225 de ani de existenţă a uzinelor. Folosind întregul material bibliografic existent, autorul oferă o sinteză accesibilă a istoriei uzinelor, fără a aduce lucruri noi din punctul de vedere al informaţiei. În schimb modul de ordonare al materialului, afirmarea hotărâtă a unor adevăruri evitate până acum sau spuse doar cu jumătate de voce, evidenţiază lucrarea între toate monografiile apărute până în momentul de faţă.
Orice lucrare dedicată Reşiţei are grijă să amintească faptul că multe alte puternice uzine din Europa au apărut pe hartă în urma Reşiţei. Ca termen de comparaţie, se poate preciza că uzinele Krupp din Essen existau din 1811, uzina M.A.N. din Germania datează din 1834, uzinele Skoda din Pilsen s-au înfiinţat în 1859-1860. Modul în care s-au ridicat o uzină şi o localitate pe un teren, într-un timp atât de scurt, demonstrează avântul pe care îl luase dezvoltarea industrială în Imperiul austriac, care a ştiut unde şi cât să investească pentru a folosi la maximum resursele oferite de natură.
[1] Petru Broşteanu, Das Eisen und Stahlwerk Reschitza, ediţia a II-a , ed. necunoscută ,Reşiţa,1877.
[2] Mihalik Sandor Resicza jelene esmultja ,Tipografia Hungaria, Reşiţa ,1896.
[3] Gh. Molin, Reşiţa- o monografie a oraşului, uzinelor şi domeniilor[3], Tipografia Scrisul Românesc, Craiova, 1925.
[4] Josef Windhager, Grundung und Gestaltung Reschitza, apărută în Reschitzaer Zeitung,Reşiţa, 1940.
[5] Perianu Dan, Istoria uzinelor din Reşiţa 1771-1996, Ed. Timpul, Reşiţa, 1996.
În curând- Atestarea documentară a localităţii!
Profesor Foiagu Maria