Accident cu autoutilitara „împrumutată”!

Accident cu autoutilitara „împrumutată”! Un bărbat din Reșița a comis-o! Fără a deține permis de conducere, ar fi furat o autoutilară și a lovit o mașină parcată.

Evenimentul a avut loc în cursul zilei de ieri, în jurul orei 16.00, un bărbat de 52 de ani, din Reșița, ar fi sustras o autoutilitară de pe o stradă din municipiu, intrând în coliziune cu un alt autoturism staționat pe marginea părții carosabile.

„Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere și neputând fi testat cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin”, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Foto: Arhiva

Citeste si:  România și alte patru state membre cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin în contextul provocărilor legate de evoluția focarelor de boală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *