Accident grav pe DN6

Accident grav pe DN6, în apropiere de Cornea. Șoferul unui autotren înmatriculat în Turcia nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa și  l-a proiectat   într-un autoturism care circula din sens opus.



„La ora 13.07, pe DN 6, în afara localității Cornea s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un ansamblu de vehicule și două autoturisme, accident în urma căruia 3 persoane au fost rănite și transportate la spital.

Ansamblul de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un cetățean turc și unul dintre cele 2 autoturisme, condus de un bărbat de 59 de ani, circulau în direcția Caransebeș-Orșova, iar de-al treilea autovehicul, condus de un bărbat de 63 de ani, circula în direcție opusă.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 59 de ani și celor 2 pasageri, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.



Cei 3 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat pentru gugulanul.ro Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Citeste si:  România și alte patru state membre cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin în contextul provocărilor legate de evoluția focarelor de boală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *