Cetățenii comunei Constantin Daicoviciu se află în fața unei noi finanțări pe care o generează administrația condusă de primarul Daniel Boambeș.
Reprezentanții primăriei Constantin Daicoviciu și cei ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară au semnat recent contractul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România pentru UAT Constantin Daicoviciu din Județul Caraș-Severin.
Iată că lucrurile intră în linie dreaptă iar edilul comunei anunță prima întâlnire publică în care reprezentanții OCPI și cei ai firmei cadastrale vor prezenta etapele proiectului.
„Miercuri, 25 august ora 10.00, vă invit la ȘEDINȚĂ PUBLICĂ cu reprezentanții OCPI Caraș-Severin, și reprezentanții firmei care execută măsurătorile cadastrale.
Ședința va avea loc la Căminul Cultural Prisaca“, după cum precizează primarul comunei, Daniel Boambeș.
Pentru mai multe detalii, cetățenii au la dispoziție telefonul 0729.833.544.
Cadastrul general reprezintă una dintre cele mai bune inițiative care se pot derula într-o localitate, având o contribuție decisivă la dezvoltarea acesteia.
Lucrările de specialitate se vor realiza pe toata raza comunei noastre, atât pe intravilan cat si pe extravilan.
În cazul comunei Constantin Daicoviciu urmează să fie cadastrata întreaga suprafață de 9749 ha, respectiv un număr estimativ de 7500 imobile.
